Cum să faci o bună primă impresie

Din vremuri ancestrale, când nevoia de securizare era vitală, oamenii au rămas cu abilitatea de a-i eticheta în doar câteva secunde pe cei din faţa lor. În ziua de azi în discuţie nu se mai pun atât siguranţa fizică, pericolul imediat ci mai degrabă se obţin informaţii vis-a-vis de cel din radar judecând după un set de idei formate anterior, preluate, înrădăcinate. În doar câteva clipe remarcăm ochii, expresia feţei, culoarea pielii, postura corpului, vestimentaţia şi creăm mental un portret robot ce urmează să presiste şi să influenţeze legăturile viitoare.

Imaginează-ţi că primeşti un e-mail de la un coleg ce îţi transmite: ” Urmează să avem astăzi şedinţă cu noul şef al departamentului X, care este autoritar, profesionist, un foarte bun orator, o persoană carismatică şi un excelent strateg al planului de afaceri.” Fără prea multe excepţii, primul cuvânt folosit în descrierea cuiva îţi va impacta percepţia ulterioară într-o măsură foarte mare. Ca un exerciţiu, încearcă să-ţi imaginezi participarea la aceeaşi şedinţă, primul cuvânt folosit de data aceasta fiind “o persoană carismatică”. Multe dintre judecăţile noastre de valoare pornesc de la primele etichete, care o dată dobândite, sunt greu de îndepărtat, iar în aceeaşi manieră interacţiunile ulterioare sunt determinate de prima impresie.

Având aceste informaţii la dispoziţie, cum putem face ca şansele să funcţioneze în favoarea noastră?

  1. Zâmbeşte! Am mai povestit aici despre puterea zâmbetului.
  2. Ai grijă să ai un aspect curat şi îngrijit. Dacă modul în care să te îmbraci sau asortezi reprezintă o provocare pentru tine, nu-ţi fie teamă să ceri părerea cuiva care reprezintă un model pentru tine, sau în ale cărui gusturi te încrezi. Pentru bărbaţi, un foarte bun îndrumar se poate găsi aici.
  3. Fii încrezător în tine, păstrează o poziţie a corpului dreaptă, o expresie a feţei plăcută. Nu încerca să pari de porţelan, însă. Naturaleţea educată este adesea cea mai inspirată alegere.
  4. Învaţă să-ţi controlezi manifestările publice: ticuri verbale sau gestuale, mâncat, băut, râs etc.
  5. În cazul unui CV sau al unui interviu, scrie/dă tot ce ai mai bun la început. Primele cuvinte citite/spuse au cel mai mare impact. Nu merge pe ideea de a păstra ce e mai bun la urmă pentru că rişti să nu menţii interesul până la final, sau să fie mai greu de conturat imaginea pe care o doreşti, pe parcurs.
  6. Fii punctual. Dezbaterile pe temă sunt inutile, iar scuzele rareori întemeiate. Dovedeşte respect faţă de timpul celorlalţi.
  7. Păşeşte cu încredere în orice încăprere. Nu te furişa ca un şoricel pe unde treci. Fă-ţi simţită prezenţa şi nu te teme să te simţi în largul tău.
  8. Concentrează-te mai mult asupra altora decât asupra ta. Persoanele narcisiste nu reuşesc să se facă plăcute pe termen lung. Manifestă respect şi atenţie faţă de cei din jurul tău, ascultă şi caută puncte comune de interes.

Aminteşte-ţi că nu ai cum să placi tuturor întotdeauna şi nu te învinovăţi dacă se întâmplă să nu rezonezi cu toţi. E firesc să fie aşa. Nu te schimba pentru a fi pe placul altora, fă schimbări la tine doar în cazul în care crezi în ele şi ţi le doreşti. Respectă-te şi iubeşte-te pentru a primi acelaşi lucru şi din partea celorlalţi.

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012. A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale. Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!
Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.