Ventilare

Ventilarea, debriefingul sunt tehnici folosite la finalul activităţilor de training pentru ca informaţiile să se sedimenteze şi să îşi găsească locul în înţelegerea fiecăruia. Ea poate fi tradusă foarte uşor în viaţa de zi cu zi şi aplicată aproape cu efect terapeutic.

Am avut cu siguranţă fiecare dintre noi momente în care am simţit nevoia să despicăm firul în patru pe o anumită temă, problemă sau experienţă de viaţă. Am avut cu siguranţă momente când “ceva” ne stătea pe suflet sau în minte, fără a se da dus de acolo. Adesea, asta se întâmplă deoarece mintea noastră este mai organizată decât noi, ea căutând un sertar potrivit pentru fiecare dosar nou intrat.

Sunt 4 paşi pentru asimilarea experienţelor si căpătarea puterii de a merge mai departe:

1. Facts – aminteşte-ţi ce s-a întâmplat. întreabă-te “ce s-a întâmplat, cum a fost, ce fel s-a desfăşurat etc.”

2. Feelings – întreabă-te “cum m-am simţit, ce fel mi s-a părut, ce mi-a plăcut/displăcut etc.”

3. Findings – realizează ce ai învăţat, fă un pas în afară şi priveşte pragmatic: ” ce am aflat despre mine în situaţia asta, ce am aflat despre alţii, cât de bine am gestionat situaţia, în ce măsură am realizat ce mi-am propus, unde m-am poziţionat, care este rezultatul etc.”

4. Futures – fă un pas mai departe şi du cu tine ce ai învăţat: “cum voi aplica în viitor, la ce îmi va servi, ce voi face la fel, ce voi îmbunătăţi etc.”

Poate sună “de lemn” cele de mai sus. Ele nu trebuiesc urmate cu sfinţenie, pas cu pas, întrebare cu întrebare, dar dându-vă timp să reflectaţi asupra fiecărui aspect vă veţi da seama unde aveţi de lucrat cu voi înşivă şi ce a rămas neclar. Peste unele întrebări veţi simţi să săriţi, peste altele să stăruiţi. Este ok oricum ar fi. Folosiţi asta ca pe un îndrumar de a vă elibera mintea de experienţe trecute şi de a face loc altora noi.

Să aveţi o zi plină de satisfacţii!

Dacă sunteţi de părere că acest articol poate fi folositor şi celorlalţi, vă invit să-l share-uiţi prin reţelele sociale, să-l trimiteţi prin e-mail, sau chiar să-l preluaţi pe site-ul sau blogul dumnevoastră, cu rugămintea de a menţiona sursa.

 

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012. A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale. Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!
Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.