Echilibru (şi maniere)

Sunt în căutarea echilibrului de când mă ştiu. Caut mereu griul dintre alb şi negru, aduc contra-argumente în discuţii doar de dragul de a fi avocatul părţii adverse, caut mereu să-i înţeleg pe ceilalţi şi să le justific reacţiile sau acţiunile, încerc să înţeleg evenimente prin prisma ecuaţiei ‘cauză – efect’.

Echilibrul în societate, din punctul meu de vedere, este să nu fii strident; să nu fii ţipător vizual şi nici auditiv; să nu poluezi cu păreri vehemente şi să nu-ţi bagi punctul de vedere pe gâtul altora cu forţa; să nu dai sfaturi fără să ţi se ceară, să nu judeci bigoţii şi nici ateii, să fii ‘pollitically correct’ cu ungurii şi ţiganii, să vrei să mulţumeşti majoritatea dar să nu i te supui niciodată.
Echilibrul în societate nu înseamnă să tolerezi intolerabilul, nu înseamnă să-ţi muşti limba când vine vorba de susţinerea cauzelor şi convingerilor proprii.
Este aşa cum spunea John Stuart Mill:

“Libertatea mea se termină acolo unde începe să îngrădească libertatea altuia.”

 

E prima dată când înşir nominal aceste reguli după care mă ghidez şi tot prima dată în care conştientizez că a susţine ceva sau nu este o chestiune de prioritizare a setului personal de valori. Uneori aleg să fiu în linia întâi; alteori nici că mi-ar putea păsa mai puţin subiectul, chiar dacă am o părere de la polul opus.

 

A susţine că doar adevărul tău e adevărat, indiferent de importanţa şi relevanţa subiectului e un dezechilibru. La fel cum fiecare generalizare este un dezechilibru întrucât presupune gânditul în şablon şi excluderea altor ‘realităţi’.

papirus

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012.

A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale.

Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!

Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

5 Comments


  1. // Reply

    Dar poate ca exista si o zona de echilibru, undeva intre echilibru si dezechilibru. 😉


  2. // Reply

    Știm cu toții că nu suntem perfecți, ci unii dintre noi tind către perfecțiune. Așa se întâmplă și cu echilibrul, vrem să fim echilibrați, perfecți, dar nu întotdeauna reușim asta.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.