Dileme

Zi de zi suntem puşi în faţa atâtor alegeri şi doar de noi depinde drumul pe care îl parcurgem în viaţă. Alegeri mici, aparent nesemnificative, construiesc viitorul.

Să merg la sală sau nu?
Să mănânc prăjitura asta?
Să mă înscriu la cursul ăsta?
Să merg în vacanţă?
Să termin de citit cartea asta?
Să flirtez cu acel coleg de la birou, care-mi zâmbeşte mereu cu subînţeles?
Să mai aprind o ţigară?
Să revin cu un telefon la acel potenţial client?
Să mă odihnesc mai mult?
Să îmi sun părinţii mai des?
Să petrec mai mult timp alături de copilul meu?

Pentru că suntem produs al obiceiurilor ce ni le-am creat, întrebările acestea nu şi-ar avea sens dacă automatismele la care reacţionăm ar fi setate mereu pe deciziile corecte.

În sinea ta ştii răspunsul la fiecare dintre întrebările de mai sus, la fel cum ştii răspunsul la fiecare întrebare măruntă care îţi trece prin minte.

Creează-ţi obiceiuri pozitive luând decizia corectă, nu decizia comodă.

Am mai scris despre puterea obişnuinţei aici, aici şi aici.

motivatie

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012.

A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale.

Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!

Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

3 Comments


  1. // Reply

    Ai o singura intrebare-dilema, restul sunt intrebari-alegeri.

    Ce aleg sa fac ?
    Nu stiu ce sa fac.

    Observi diferenta ?

    1. Cristina Mocanu
      // Reply

      Într-adevăr: una e dilemă, restul sunt alegeri.
      Poate titlul ales nu e neapărat cel mai inspirat, întrucât mi se pare mai puţin relevantă natura întrebărilor pe care le-am dat ca şi exemplu, cât mai degrabă faptul că am vrut să subliniez că intuitiv fiecare ştie pentru sine care este decizia cea mai bună.


  2. // Reply

    ” am vrut să subliniez că intuitiv fiecare ştie pentru sine care este decizia cea mai bună”

    Serios ?!!!!

    Pai atunci nu inteleg de ce mai exista atatea probleme in lume, daca stim ca:

    – nu e bine sa furi/sa dai in cap
    – sa injuri/ sa te iei la bataie
    – e bine sa te tii de scoala
    – e bine sa inveti
    – si lista poate continua

    Ceva nu e in regula….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.