Cum să îţi setezi graniţele

Oricât de paradoxal sună, limitele te pot elibera!

Da, lasă-ţi imaginaţia şi potenţialul să zburde, atunci când este vorba despre tine însuţi; însă când începi să discuţi despre interacţiunile cu ceilalţi, ar fi bine să te orientezi după un set de reguli – cu cât mai clare, cu atât mai bine – .

1. CUNOAŞTEREA

Începe prin a te cunoaşte. Trebuie să ştii ce te supără, ce te stresează, ce te deranjează, ce repere morale, etice, religioase ai. Identificarea acestor trăgaci emoţionali sunt un bun punct de pornire. Cu cât te cunoşti mai bine, cu atât îţi poţi trasa graniţele mai bine, cu atât mai puţin vei permite altora să-ţi perturbe echilibrul.

2. RESPECTUL

Respectă limitele pe care le-ai impus şi pretinde şi celorlalţi să le respecte. Atunci când nu eşti destul de explicit, sau faci concesii, laşi de înţeles că ceea ce simţi/vrei tu nu contează.
Spre exemplu, una dintre cele mai vechi reguli ale mele este să nu răspund la telefon mai târziu de ora 20:30 decât persoanelor apropiate, sau celor în cazul cărora am convenit anterior că e în regulă. Oricine doreşte să mă contacteze o poate face prin e-mail, sms, IM cu un scurt mesaj, dând dovadă de respect şi oferindu-mi suficient spaţiu de a decide dacă doresc sau nu să comunic ‘în afara orelor de program’. Principiul după care mă ghidez este simplu: doar cei din cercul apropiat au suficientă prioritate în viaţa mea încât să le permit să pătrundă în spaţiul personal după acest moment al zilei. În plus, experienţa mi-a arătat că puţine lucruri serioase se vorbesc la telefon la ore târzii în noapte.

3. TIMPUL

Cunoaşte oamenii şi situaţiile care te lasă fără energie. Apoi evită-le.
Cei dragi mie ştiu de mulţi ani încoace că nu particip decât la evenimente unde îmi doresc într-adevăr să fiu prezentă, nu îmi place să mă prezint undeva “pentru că aşa trebuie”; sunt foarte – dar foarte – rare situaţiile în care agreez la compromisuri în acest sens. Motivul: timpul (meu) este o resursă limitată, irecuperabilă şi preţioasă.

4. ECHILIBRUL

Oferă alternative. Poţi părea oamenilor un mic dictator în cazul în care doar emiţi pretenţii de la ceilalţi, fără a oferi mare lucru la schimb. Caută să găseşti o cale de mijloc pentru a-i împăca pe ceilalţi, însă fără a trece peste nevoile tale.

5. ÎNŢELEPCIUNEA

Ai dreptul să fii mâhnt, trist, abătut, supărat şi dezamăgit exclusiv pe tine însuţi. Atunci când te vei dezobişnui de a-i mai face pe ceilalţi responsabili de fericirea sau nefericirea ta, vei fi mai liber. Tu decizi până unde le permiţi celorlalţi să pătrundă în spaţiul tău personal. Ai curajul să îţi susţii bătăliile, să spui nu, să îţi asumi decizii.

Fie că este vorba despre şeful care are pretenţia să răspunzi la telefon seara târziu, să munceşti peste program, să decidă că vei lucra în week-end fără acordul tău; ori colegul care are prostul obicei de a te atinge mai mult decât e cazul în timp ce ţi se adresează; sau că e vorba despre iubitul care îi dă mamei lui cheia de la voi de acasă şi nu e deranjat de vizitele neanunţate, cu mireasmă dictatorială, TU ai puterea de a lua decizii în ce te priveşte, ai puterea de a trasa graniţe pentru toţi aceşti oameni care de voie sau nevoie sunt parte din peisajul vieţii tale şi care, cel mai probabil, vor agrea să-ţi respecte opţiunile.

Oamenii au nevoi diferite. Nu-ţi fie teamă să le exprimi pe ale tale. În fond, doar dacă tu te respecţi suficient vei putea fi pe picior de egalitate cu toţi oamenii cu care interacţionezi, indiferent de funcţiile, studiile, anii sau relaţiile dintre voi.

limit

 

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012. A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale. Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!
Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.