Cum să ţii un training online

Săptămâna aceasta am avut o premieră în experienţa mea ca şi trainer: am susţinut primul modul de training în mediul virtual 🙂

În acest context, atât eu ca şi trainer cât şi participanţii am venit cu propriile agende şi cu propriile aşteptări; provocarea mea a fost să găsesc intersecţia dintre cele două.
Dorinţa trainerului este ca download-ul de informaţie către cursanţi să fie cât mai lin şi să se încheie cu entuziasmul participanţilor din prisma cunoaşterii de informaţii noi.
Aşteptările participanţilor la astfel de cursuri sunt destul de neclare, acest tip de învăţare nefiind unul comun nici în cadrul şcolar românesc, nici în majoritatea mediilor profesionale. Aşadar, aceştia se prezintă la curs mânaţi de necesitate şi curiozitate şi caută să creeze conexiuni între modul tradiţional de training şi desluşirea noului mediu.

Acestă experienţă a fost foarte revelatoare pentru mine (plus că m-am simţit precum un copil cu o jucărie nouă). Am tras câteva concluzii pe care o să le redau aici, gândindu-mă că ar putea fi utile pentru alţi traineri, facilitatori, îndrumători, consilieri, sau persoane nevoite să susţină prezentări sau conferinţe în mediul virtual.

  1. Sunt mari şanse să ai de lucrat cu oameni atehnici. Concepe din avans un sistem de suport pentru aceştia de înregistrare, logare, acces, gestionare a platformei pe care urmează să interacţionaţi (accesul la o linie de suport telefonic, tutorial video sau scris, remote control prin servicii gen Teamviewer ş.a.)
  2. Fii personal şi interactiv. În mediul virtual se pierd mare parte din charsima şi chimia pe care un bun trainer le redă în sala de curs. E posibil chiar ca accesul video să fie limitat sau inexistent, ceea ce înseamnă că mesajul non-verbal va trebui înlocuit de alte metode de captare ale atenţiei. Angajează participanţii în discuţii, dă-le oprtunitatea să se exprime, să-şi împărtăşească opiniile sau să adreseze întrebări.
  3. Pentru că informaţia va fi transmisă preponderent prin sunet, controlează-ţi tonul vocii, inflexiunile, pauzele, ritmul. Evită ticurile verbale şi redu pe cât posibil “ă-uri”, “î-uri” şi alte sunete deranjante – înlocuieşte-le mai bine cu pauze, astfel dai şi gravitate celor spuse.
  4. Ai răbdare. Fii conştient că în spatele monitoarelor sunt alţi oameni care îţi dedică timp. Chiar dacă apar situaţii neprevăzute sau dificultăţi tehnice, treci peste ele cu o atitudine pozitivă.
  5. Concentrează materialul pe cât posibil. Dacă timpul necesar de transmitere a informaţiei este de peste o oră, e adecvată mai degrabă o sesiune live. Este relativ dificil să menţii atenţia cuiva o perioadă îndelungată din spatele unui monitor (în acest context).

download

 

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012. A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale. Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!
Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.