Cum te poate afecta profesional profilul de Facebook

Sunt inca surprinsa de faptul ca in ciuda volumului mare de informatie care se găsește peste tot, gratuit, foarte mulți oameni nu au câtuși de puțin grijă la ceea ce împărtășesc din viața lor privată. Avem, așadar, mai multă informație decât ne-am dori despre prietenii, cunoștințele, rudele noastre.

Partea mai puțin plăcută, este că împărtășind excesiv de mult, în goana după confirmări din partea celorlalți, riscăm să dezvăluim laturi ale vieții noastre private pe care un angajator le-ar putea considera nedezirabile, sau ar putea chiar să constituie un risc reputațional, sau de asociere de imagine, pe care să nu dorească să și-l asume. Aceleași lucruri, de asemenea, pot constitui blocaje în calea unei posibilie promovări, sau unei colaborări.

Toate companiile transmit mesajul politicilor de HR obiective și echidistante.
Cu toate acestea, HRul e alcătuit din oameni, și ce te faci atunci când postezi pe Facebook semi-nuduri în penumbre, poze de la dezmățurile crâncene din concediu, sau statusuri xenofobe, iar în lista ta de prieteni/followeri se regăsesc parte dintre colegii de la serviciu?

Pentru verificarea și șlefuirea profilelor de pe rețelele sociale, există o aplicație, Simple Wash , care face asta pentru tine – caută, identifică și îți transmite care sunt postările cu conținut nepotrivit.

Give it a try! Șterge toate acele glume nepotrivite, poze din miez de noapte, statusuri sau pagini apreciate care au conținut sensibil.

Dă-mi de veste dacă te pot sprijini în acest sens, sau dacă ai vreun feedback.

 

 

Cristina Mocanu
Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012.

A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale.

Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!

Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.