Maniere în trafic

În scurta mea vacanţă de început de primăvară am şi condus puţin pe străzile din şi dintre câteva orăşele din provincia Veneţiei. Mare mi-a fost mirarea să remarc cât de civilizat s-a circulat, fără claxoane, flash-uri, nervi, înjurături, semne obscene şi feţe acre. Nu tu pietoni alergând sau traversând în fugă înspăimântaţi, nu tu scârţâit de roţi la frâne sau drifturi urbane. Oamenii înţeleg se pare, importanţa condusului în siguranţă, stupiditatea teribilismului la volan şi valoarea vieţii umane – şi da, erau ca la noi, o grămadă de maşini de show off ; lipsea din fericire mitocănia săracului privat preţ de decenii de obiecte de lux.

Haideţi să încercăm să nu îi mai claxonăm pe cei cărora le ia mai mult de o fracţiune de secundă să facă un viraj, sau să pornească de la semafor. Haideţi să facem un efort şi să urmărim semaforul pentru a nu-i reţine pe cei din urma noastră. Haideţi să acordăm prioritate pietonilor cel puţin la treceri şi când au culoarea verde. Hai să nu facem slalom printre benzi ca apucaţii – nu mergem pe piste auto şi de cele mai multe ori câteva minute în plus sau minus până la destinaţie nu schimbă mare lucru.

N-ar fi oare mai plăcut să fim mai relaxaţi, să ne bucurăm de fiecare moment, să ascultăm o muzică bună şi să zâmbim celor din jur? Eu nu-s cel mai bun exemplu de răbdare, dar mi-am propus să fac un efort şi să transform orele în trafic în momente de reculegere, în loc de clipe de stres.

Dacă eşti de acord, dă mai departe aceste rânduri. În fond suntem cu toţii, pe rând, pietoni, şoferi sau pasageri.

Cristina Mocanu

Cristina lucrează în managementul și dezvoltarea adulților încă din 2012.

A susținut cursuri, seminarii în domeniul resurselor umane, motivarea și dezvoltarea angajaților, evaluarea performanțelor, planificare strategică și lidership; a oferit consultanță și coaching individual pentru creșterea șanselor de angajabilitate, branding personal, management și creșterea performanțelor individuale.

Ai nevoie de ajutor? Accesează formularul de contact!

Fii sociabil, dă mai departe:
Facebook Twitter Linkedin Tumblr Pinterest Email

6 Comments


  1. // Reply

    Da, asta asa e. Nu claxoneaza aia nici batuti. S-a dus un prieten in italia, si se mira. Nu tu “gatii ma-tii”, nu tu degete mijlocii, nu tu claxoane. Cica ii era rusine sa sea dea in spectacol ca la noi. Si a stat in trafic cum se sta la ora 17:30 la unirii la semafare. Adica un sfert de ora asa… A ajuns acasa si abia atunci a dat drumul sa umple frigidere de carnita…


    1. // Reply

      Hahah. Îţi dai seama că dacă ar fi claxonat îi făceau ăia loc ca la ambulanţă, imediat :))


  2. // Reply

    Frumos scris… implementarea bing bang e grea, dar chiar si pas cu pas ar fi frumos. Eu mi-am propus de mai demult sa nu mai fiu nervos in trafic si chiar imi iese. Exista si exceptii, totusi.


  3. // Reply

    Din pacate cei care citesc articolul acesta nu sunt cei care fac lucrurile scrise de tine…


    1. // Reply

      Din păcate ai oarecum dreptate. Dar resemnarea nu e o soluţie 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.